Se caută vinovat

Zi de zi suntem puși în situația de a lua nenumărate decizii, mai mult sau mai puțin importante. Unele sunt oportunități care ne pot schimba viața, iar altele sunt decizii mici, de moment (cum te îmbraci, ce mănânci) care nu ne influențează decât o singură zi. Dar uneori, deciziile mici adunate, pot avea impact asupra vieții noastre. Poate că a decide ce mănânc astăzi nu este important, dar pe termen lung poate avea efect asupra sănătății. Pe de altă parte, sunt decizii mai dificile pe care ne-am dori să nu fie nevoie să le luăm, și atunci alegem „să nu alegem”. Așteptăm să se ivească ceva care să încline balanța într-un sens sau altul, pentru că ne chinuie ideea că, dacă alegem ceva, pierdem alternativa.

Întreaga viață se clădește în jurul deciziilor pe care le luăm, indiferent dacă sunt corecte sau greșite.

Luarea deciziilor aduce cu sine și responsabilitatea, dar am observat tot mai multe persoane incapabile să își asume responsabilitatea deciziilor și eșecurilor.

Copii de la cele mai mici vârste își învinovățesc frecvent părinții pentru propriile greșeli, defecte și eșecuri. Și aceasta pentru a se convinge că nu ei sunt cei responsabili, că sunt victime ale unei situații nedrepte. Vedem adulți ce aruncă vina pe proprii părinți pentru eșecurile lor profesionale, pentru prejudecățile și ideile pe care le au, sau pur și simplu pentru moștenirea genetică.

În general, ne asumăm rezultatele pozitive ale muncii noatre, dar eșecul îl atribuim factorilor din mediu înconjurător. Zilnic vedem cum oamenii arată cu degetul în jur sau invocă fatalitatea părtinitoare, fără ca măcar o clipă să se gândească la cei mai plauzibili și la îndemâna responsabili: ei înșiși.

Suntem specialiști în a-i acuza pe alții, considerând că e vina lor, atunci când viețile noastre nu sunt atât de minunate pe cât ne-am așteptat, dar uităm că starea actuala a lucrurilor este urmare a deciziilor și acțiunilor noastre. Facem alegeri în mod inconștient, repetând tipare din trecut, iar apoi, ne trezim și suntem uimiți să descoperim că, de ani de zile, luptăm pentru aceleași scopuri și dorințe dar tot nu suntem acolo unde ne-am dori.

Când oamenii nu recunosc că au greșit și dau vina pe alții pentru nereușita lor, vor greși la fel sau chiar mai rău decât în trecut.

Asumarea corectă a responsabilității apare atunci când ne recunoaștem eșecurile și nu ne mai preocupăm să cautăm vinovați sau să ne mai învinovățim, ci căutăm soluții pentru remedierea problemelor. Nu are sens să ne lăsam copleșiți de consecințele nefaste ale unei decizii.

„Un om trebuie să fie destul de mare ca să-și recunoască greșelile, suficient de deștept ca să învețe din ele și îndeajuns de tare ca să le îndrepte.”

Alphonse Allais

Reclame

Flecarul

„Omul care e flecar

Trăncănește ca un car.

Îl auzi numai:

Hodorong-trong! vorba îndată,

Ca moara când e stricată.”

(Anton Pann- Despre minciuni și flecării)

Flecarul este definit ca fiind omul căruia îi place să vorbească mult, să spună fleacuri, sau cum spune o vorba din popor, omul care „vorbește mult, prost, și fără rost”.

Flecarul este un personaj des întâlnit în toate domeniile vieții sociale, care se crede superior și întotdeauna îndreptățit să dea lecții tuturor, împiedica orice schimb de replici și impresii și nu ține cont de opiniile celorlalți. Are obiceiul de a începe în același timp mai multe povestiri presărate pe alocuri cu anecdote, pe care le combină, le completează, pentru ca mai apoi să le părăsească pe neașteptate pentru a le înlocui cu altele, a căror soartă este aproape mereu aceeași, să rămână neterminate.

Flecarul este întâlnit de cele mai multe ori și in preajma șefilor, la picioarele cărora se gudură binevoitor, în așteptarea momentelor prielnice pentru a arată ca este singurul care merita să fie promovat. Drept mulțumire a avansării sale nemeritate, oferă informații false și bârfe gratuite, ironii la adresa colegilor, dând naștere, de cele mai multe ori, la complicații serioase pentru cei despre care se vorbește.

Este spaima tuturor întrunirilor, acaparează întreaga discuție, fără a lasa cuiva timp pentru replici, iar dacă totuși cineva apuca sa aducă contraargumente, binevoiește uneori sa le combată, doar pentru a avea cuvântul decisiv.

El nu se gândește niciodată la utilitatea cuvintelor lui, ce se aseamănă cu o avalanșa de fraze goale de orice conținut, intr-un limbaj prea greu de urmărit, al cărui unic scop este sa creeze un efect, sau sa te atragă spre cugetări mediocre.

În fața unor astfel de oameni avem, de obicei, un comportament prea îngăduitor, un zâmbet subtil sau o mina ușor nepăsătoare, care oricum nu îl descurajează, făcându-ne complicii abuzului său de baliverne.

Flecarul este un personaj periculos, care se hrănește din răbdarea ascultătorilor, motiv pentru care ar trebui să ne ferim de el, și să nu-i arătam îngăduință. Un vechi proverb spunea „dacă n-ar exista ascultători, n-ar exista nici flecari”, asa că trebuie să recunoaștem că tot răul izvorăște din complezența cu care i-am ascultat pe palavragii.

„E vremea sa începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor sa vie oameni sinceri și cinstiti.” (Dumitrescu O.)

Gândire pozitivă sau gândire negativă?

Abundă internetul de informații și cărți despre gândirea pozitivă și beneficiile ei, despre cum forțele Universului conlucrează pentru a atrage fericirea și prosperitatea în viața noastră, reprezentând cheia succesului și rezolvarea tuturor problemelor, spre deosebire de gândirea negativă care „distruge viața”.

Fiecare dintre noi am primit, cel puțin o data sfatul „Nu te mai îngrijora, gândește pozitiv!”

Dar este suficient sa gândești pozitiv pentru ca lucrurile să se întâmple așa cum cum îți dorești, fără sa mai fie nevoie să depui efort pentru rezolvarea lor? Dacă mâine mergi să susții un examen nepregătit, efectele vor fi aceleași chiar dacă gândești pozitiv sau nu. Când ai o problemă și ești pozitiv, problema nu se rezolva de la sine. Avem falsa impresie că putem controla ceea ce ni se întâmpla doar gândind pozitiv, fără să mai fie nevoie să ne concentăm atenția asupra a face tot ceea ce depinde de noi pentru a avea o performanța cât mai bună.

Lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum ne dorim, realitatea înconjurătoare nu este pozitivă sau negativă în sine, ci in funcție de cum o interpretăm. Dacă nu îți place locul de muncă pe care îl ai, dar alegi calea pozitivă, „va fi bine”, vei rămâne în aceeași zonă de „confort inconfortabil” sperând ca lucrurile să capete o întorsătura pozitivă datorită „Universului care lucrează pentru tine”, trebuie să fi cu adevărat nemulțumit pentru a schimba ceva, pentru a lua o decizie sau pentru a-ți asuma un angajament.

Nu vreau să se înțeleagă, cum că aș încerca să denigrez gândirea pozitivă. Într-o lume în care oamenii nu mai au loc unii de alții, în care grijile și problemele par să nu se mai sfârșeasca, este important sa zâmbești, „cu mult mai bine este să uiţi şi să zâmbeşti, decât să îţi aminteşti şi să fii trist”- Christina Rossetti.

Deși există din ce în ce mai multă presiune socială să gândim pozitiv, gândurile și emoțiile negative, precum furia și tristețea, fac parte din viața noastră și trebuie să le acceptam și să învățam să trăim cu ele.

Viața presupune reușite dar și eșecuri, evitarea completa a gândurilor negative este imposibila, motiv pentru care eu nu aleg gândirea pozitivă sau gândirea negativă, aleg gândirea realistă, sănătoasă, în care poți vedea cu adevărat problemele cu care te confrunți, dar și soluțiile lor, în care lupți pentru „a fi mai bine” și nu aștepți pentru că „va fi bine”.

Tu ce alegi?

„Viața nu este nici simpla nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie nici coerentă. Este- și atâta tot.”

Antoine de Saint-Exupery

Pretul timpului

C7178B42-2E63-4E91-9EDA-4474CD06D591

    Zilele trecute, in timp ce asteptam la coada ce se formase la singura casa deschisa dintr-un supermarket, am auzit pe cineva spunand ca este inadmisibil sa stea la coada, „timpul costa bani„.

    Ironia face ca in cosul deja doldora de cumparaturi a adaugat astfel si „Timpul”, a carui eticheta, cu pretul scris prea mic,  nu o citise cu prea mare atentie.

    Asa ca nu am cum sa nu ma intreb: „aveau oare in magazin si timp de vanzare? Cand a devenit timpul un bun care se comercializeaza?”

Din cate stiu eu, timpul este o scurgere succesiva de momente sau perioada care corespunde desfasurarii unei actiuni si pe care o masuram cu ajutorul ceasului (secundelor). Este greu sa vorbesti despre timp, este un concept complex, asa ca am dat o cautare pe „atotstiutorul google” pentru o definitie stiintifica si suna cam asa:

Timpul este un concept fundamental al fizicii si filosofiei. Timpul este o masura a duratei evenimentelor si are diferite intelesuri in functie de contextul in care este definit:

In fizica, timpul este o dimensiune a naturii si poate fi vazuta ca o masura a schimbarii.

In filosofie, timpul este definit ca un flux neintrerupt, ireversibil, care nu poate curge decat intr-o singura directie.”

    In pofida tuturor informatiilor pe care le-am gasit despre timp, mintea mea a ramas blocata la expresia „timpul costa bani”.  Bineinteles provine din varianta ei englezeasca „Time is money”, tradusa trunchiat si aproximativ, prin inlocuirea verbului „a fi ” cu „a costa”, i-a fost atribuit astfel timpului o entitate concreta cu un statut preponderent material, nu doar asemanator, ci identic cu cel al banilor.

    Astfel am ajuns sa masuram in unitati de timp productivitatea, pretul, eficienta, venitul, consumul, etc.

Dar care este pretul Timpului?

un-moment-din-timpul-tau

     

Suntem dispusi sa ne investim timpul, pentru a ajunge pe o cale necompromisa, la banii mult ravniti, ignorand avertismentul ca dispunem de un timp limitat. Ne preocupa sporul financiar in detrimentul menajarii propriei fiinte. Atingerea scopului de a face bani este privita de majoritatea oamenilor ca un succes, indiferent de resursele investite.

    Daca am constientiza importanta timpului in viata noastra, unicitatea fiecarei clipe, poate am trai cu o profunzime imperceptibila altfel si i-am da astfel Timpului valoare, nu pret.

        „Daca timpul costa bani, lasa-l sa treacă.”

                                      Victor Martin

Primul meu articol

       Bun venit!

41A0F706-190B-492F-B79E-4385E6B7A418

   Tin sa specific ca acesta este primul meu blog si totodata primul meu articol.

    Mi-am provocat imaginatia si creativitatea si ca urmare a incoltit ideea de a porni la drum cu „Ganduri”.

    Despre ce voi scrie, inca nu stiu sigur, probabil despre orice ma va face sa ma eliberez si sa descopar lucruri noi, despre tot ce ma inconjoara sau despre nimic, orice ma va face sa imi pun sub lupa emotiile, gandurile sau comportamentele, in drumul meu spre extinderea gradului de constientizare, al schimbarii si cresterii personale.

    Pentru mine, scrisul este o forma de meditatie, ma ajuta sa imi pun ordine in ganduri si imi induce starea de bine.

    Desi nu sunt asa de impacata cu ideea de a impartasi altora ceea ce scriu, incerc sa ma dezvat de farsa pe care mi-o joaca mintea cand imi sopteste „Cine te crezi?”

    Nu am asteptari prea mari si m-am resemnat cu ideea ca nu totul o sa iasa perfect de la inceput.

„Nu va temeti de perfectiune! N-o s-o atingeti nicicand!”

                                         Salvador Dali